Formare prin tehnologie, digitalizare şi inteligenţă artificială. Sunt lucruri care intră în programa pe care o vor studia elevii de la Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” din Prejmer, judeţul Braşov, chiar din această toamnă, anunță Bună Ziua Brașov.

Colegiul a fost selectat pentru implementarea, începând cu anul şcolar 2026–2027, a planurilor-cadru alternative, un demers de inovare educaţională care marchează una dintre cele mai importante transformări ale învăţământului tehnologic şi profesional din ultimii ani.

- articolul continuă mai jos -

„Pentru elevi înseamnă o programă mult mai aerisită, actualizată, modernă, o programă cu conţinuturi de învăţare dictate, dacă vreţi, cu ghilimelele de rigoare, de mai multe aspecte – ceea ce se întâmplă în piaţa muncii, respectiv în sistemul de producţie în industrie, al doilea ce se întâmplă în cercetare şi al treilea – ceea ce îşi doresc elevii să înveţe la şcoală. Ferma, sera sau livada nu mai înseamnă doar sapă şi lopată, înseamnă senzori de precizie care analizează boli, analizează condiţiile meteoclimatice şi, utilizând inteligenţă artificială, pot genera şi soluţii.

Generaţia asta nu mai învaţă cum învăţau generaţiile de acum 20 sau 30 de ani şi dacă nu adaptăm cumva şi tehnicile de predare la modul de învăţare al elevilor de astăzi, nu o să ajungem nicăieri”, a explicat prof. Flavius Foica, directorul Colegiului pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” din Prejmer.