Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a comunicat statelor membre ale UE că va propune prelungirea protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în blocul comunitar, dar cu limitări astfel încât bărbaţii ucraineni care pot fi mobilizaţi în armată să nu mai poată obţine statutul de refugiaţi în ţările UE, relatează AFP, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Vom oferi protecţie ucrainenilor atât timp cât este necesar, dar în acelaşi timp vom sprijini Ucraina în hotărârea sa de a se apăra împotriva agresiunii ruseşti”, a indicat preşedinta Comisiei Europene într-o scrisoare adresată statelor UE.

„Prin urmare, Comisia va propune prelungirea protecţiei temporare acordate persoanelor care fug de războiul din Ucraina, limitând în acelaşi timp domeniul său de aplicare pentru a se asigura că o nouă prelungire nu subminează capacitatea legitimă a Ucrainei de a se apăra”, a adăugat Ursula von der Leyen în scrisoarea trimisă în ajunul unui summit european.

Această măsură urmăreşte excluderea bărbaţilor ucraineni de vârstă militară sau a celor care au părăsit ilegal Ucraina de la obţinerea statutului de protecţie oferit de ţările UE refugiaţilor de război ucraineni.