Cristina Andrei, managerul general al Muzeului Național „George Enescu”, a fost demisă oficial din funcție în urma procesului de evaluare anuală pentru activitatea din anul 2025, scrie culturaladuba.ro. Ea a obținut nota 6,28, reprezentând cel mai slab rezultat dintre toți managerii instituțiilor de cultură evaluați de comisiile Ministerului Culturii. Potrivit prevederilor legale, obținerea unei note sub pragul de 7 duce la încetarea automată a mandatului de management.
- articolul continuă mai jos -
Demiterea vine după un scandal public declanșat de o investigație a publicației „Cultura la dubă”, care a dezvăluit că manuscrisele inestimabile ale lui George Enescu erau depozitate în containere în aer liber. Verificările ulterioare efectuate de Corpul de Control al Ministerului Culturii și de comisiile de specialiști au confirmat că aceste containere, în care se află și alte bunuri de tezaur, nu îndeplinesc normele legale de conservare.
Raportul Corpului de Control a scos la iveală deficiențe administrative majore sub conducerea Cristinei Andrei. Deși se știa de mai mulți ani că patrimoniul din interiorul palatului trebuie evacuat, nu a existat un plan de mutare formalizat la nivelul instituției. Controlul a arătat și că managementul a optat pentru soluții de depozitare improvizate fără a prezenta dovezi că ar fi solicitat sprijin interinstituțional pentru găsirea unor spații adecvate.








