Muzeul Luvru, în plină criză după spectaculosul jaf din octombrie, este „la capătul puterilor” și se confruntă cu „un zid” în ceea ce privește investițiile necesare pentru renovarea echipamentelor sale învechite, a afirmat miercuri președintele său, Christophe Leribault, potrivit AFP.

„Putem spune, fără ocolișuri: în pofida măreției sale impunătoare, în pofida angajamentului zilnic al echipelor sale, Luvru este la capătul puterilor”, a declarat în fața unei comisii a Senatului francez, camera superioară a Parlamentului de la Paris, directorul numit în februarie.

„Echipamentele și infrastructura se apropie de sfârșitul ciclului de viață”, a spus el.

Furtul bijuteriilor Coroanei, de la 19 octombrie anul trecut, a scos la iveală lacunele de securitate și întârzierile acumulate în modernizarea echipamentelor celui mai vizitat muzeu din lume, notează Agerpres.

„Ne aflăm, așadar, la o răscruce de drumuri, urgențele legate de clădiri se acumulează, iar în ceea ce privește investițiile ne confruntăm cu un zid, ceea ce, evident, nu este ceea ce ne-am dori să auzim”, a declarat Leribault, anunțând că peste 10.000 de vase grecești trebuie mutate înaintea lucrărilor de renovare la una dintre aripile Muzeului Luvru.