Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS, informează agenţiile EFE şi Tanjug, transmite Agerpres.

Acordul va intra în vigoare în eventualitatea în care MOL şi grupul rus Gazprom Neft vor finaliza vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la NIS deţinut de grupul rus către MOL, o tranzacţie care ulterior trebuie aprobată de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA, precizează Tanjug.

- articolul continuă mai jos -

NIS este vizată de sancţiunile impuse de autorităţile americane în luna octombrie 2025, din cauza proprietarilor săi ruşi, ca parte a unor măsuri mai ample care vizează sectorul energetic rusesc. Washingtonul a făcut presiuni pentru vânzarea participaţiilor deţinute de firmele ruseşti Gazprom şi Gazprom Neft, 44,9%, respectiv 11,3%, la compania petrolieră din Serbia.

Potrivit EFE, în conformitate cu acordul semnat marţi, Serbia va putea să îşi majoreze participaţia la NIS cu încă 5%, pe lângă cele 28,8% pe care le deţine în prezent statul sârb, în timp ce MOL, în cazul în care va deveni acţionar majoritar, se va angaja să garanteze aprovizionarea cu energie a pieţei sârbe şi să menţină rafinăria Pancevo operaţională timp de cel puţin zece ani.