Grupul petrolier ungar MOL Group a primit din partea autorităților americane o nouă prelungire pentru finalizarea negocierilor privind achiziția pachetului majoritar al companiei petroliere sârbe NIS, potrivit unui anunț făcut de companie, citat de Reuters.

Tranzacția vizează preluarea unei participații de 56,16% din NIS, deținută în prezent de Gazprom Neft, subsidiară a gigantului rus Gazprom.

- articolul continuă mai jos -

NIS se află sub incidența sancțiunilor impuse de Statele Unite în octombrie 2025, din cauza acționariatului său rusesc, în cadrul măsurilor adoptate împotriva sectorului energetic al Rusiei după invadarea Ucrainei.

Într-un comunicat transmis Bursei de la Budapesta, MOL a anunțat că a primit o autorizație din partea Office of Foreign Assets Control pentru a continua discuțiile până la 16 iunie. Termenul anterior expira pe 6 iunie.