14 federații de fotbal din Africa, Asia și Caraibe au criticat public declarațiile președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, potrivit cărora extinderea Cupei Mondiale la 48 de echipe ar fi dus la apariția unor meciuri „neinteresante”.

Federațiile susțin că astfel de declarații ignoră importanța pe care participarea la Cupa Mondială o are pentru multe țări și milioane de suporteri, transmite Mediafax.

Într-un comunicat comun publicat duminică, federațiile din Capul Verde, Republica Democrată Congo, Curaçao, Haiti, Iordania, Uzbekistan, Algeria, Egipt, Ghana, Coasta de Fildeș, Maroc, Senegal, Africa de Sud și Tunisia au transmis că „resping cu respect, dar ferm” comentariile oficialului UEFA.

- articolul continuă mai jos -

Turneul din 2026 este primul organizat în format extins, cu 48 de echipe participante, față de 32 la edițiile precedente. Pentru mai multe dintre statele semnatare, actuala ediție reprezintă o premieră sau o revenire după decenii de absență de la competiția supremă a fotbalului.