„În prezent, stațiunile noastre sunt pregătite pentru turiști, dar nu avem turiști”, a declarat pentru postul BNT ministrul de resort Ilin Dimitrov, relatează Agenția de presă Rador, care citează Mediapool Bulgaria.

El a făcut referire la date Eurostat, publicate în urmă cu câteva zile, conform cărora Bulgaria se clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea numărului de turiști în perioada ianuarie-aprilie 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit acestuia, pentru UE s-a înregistrat o creștere medie de 4,5%, în timp ce pentru Bulgaria s-a înregistrat o scădere de 4%.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministrului, acesta este un semnal îngrijorător și este rezultat al politicii Ministerului Turismului de anul trecut. El a subliniat că cel mai mare regres vine de pe două piețe cheie – Germania și România.

Dimitrov a acuzat conducerea anterioară a Ministerului Turismului că direcționează fonduri către activități fără un efect semnificativ asupra sectorului, în loc să lucreze pentru a atrage mai mulți turiști. Potrivit acestuia, în 2025, s-au cheltuit 48.000 de leva pentru imprimarea unor fotografii, iar montarea acestora a costat 41 de leva per șurub.