Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că a dispus mai multe măsurile legale în urma celor două manifestări publice desfăşurate în Bucureşti – Marşul pentru normalitate şi Bucharest PRIDE, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, pe timpul desfăşurării adunării publice organizate de Asociaţia Noua Dreaptă şi Partidul S.O.S. România – Marşul pentru normalitate, forţele de ordine au monitorizat permanent respectarea cadrului legal şi au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

- articolul continuă mai jos -

„În contextul manifestaţiei, au fost constatate situaţii în care unii dintre participanţi au promovat în public lozinci susceptibile de a intra sub incidenţa legislaţiei în vigoare. Ca urmare a celor constatate, jandarmii au întocmit actele procedurale prevăzute de lege şi au sesizat organele competente, în conformitate cu prevederile art. 5 din OUG 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.