În Ungaria nu mai există suficientă forță de muncă autohtonă disponibilă pentru a satisface nevoile de producție în creștere ale companiilor din domeniul industriei alimentare, astfel că este necesară angajarea lucrătorilor străini, a declarat directorul executiv al companiei Master Food, László Bárány, potrivit agenției MTI, citată de Rador.

- articolul continuă mai jos -

„Nu aducem lucrători străini pentru că ar fi mai ieftin, ci pentru că nu există forță de muncă în țară”, a subliniat managerul companiei, menționând: Dacă nu vom putea aduce lucrători din străinătate, cu siguranță nu vom reuși să construim noua fabrică planificată în Ungaria, în valoare de 120 de miliarde de forinți și ar putea să fim nevoiți să diminuăm și producția internă.

„În următorii cinci ani, compania va avea nevoie de aproximativ 3.000 de noi angajați pentru a-și dubla producția, din care 15% va fi forță de muncă fizică. Chiar și un sector extrem de automatizat, precum industria alimentară, nu poate fi imaginat fără angajați. Automatizarea și robotizarea, inclusiv roboții umanoizi, ar putea fi o oportunitate pe termen lung pentru a atenua deficitul de forță de muncă, dar înlocuirea lucrătorilor manuali calificați va fi posibilă abia peste decenii”, a spus László Bárány, potrivit căruia este nevoie de o reglementare flexibilă, adaptată nevoilor economice și în funcție de performanța economiei.