Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că Mineriada iunie din 1990, când regimul Ion Iliescu a adus minerii la București pentru a elimina opoziția, ”a însemnat violență împotriva propriilor cetățeni. Oameni care își exercitau dreptul la opinie și la protest au fost bătuți, umiliți, arestați ilegal și reduși la tăcere prin forță”.

- articolul continuă mai jos -

”În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic (…) Au existat morți, răniți și traume care au rămas deschise până astăzi”, a spus Bolojan într-o postare pe rețelele sociale.

Premierul interimar vorbit și despre importanța libertății de exprimare.

”Democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale și pentru demnitatea fiecărui cetățean. La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor și să transmitem generațiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului, niciodată împotriva lui”, a spus el.