Au trecut 36 de ani de la acel eveniment tragic din istoria contemporană a României. Da, spun tragic și nu arunc cu ușurință cu astfel de cuvinte. În orice caz, acesta a fost un eveniment care mi-a schimbat viața și m-a îndepărtat de România, nu doar fizic, dar și emoțional.
Am devenit jurnalist la România liberă în februarie 1990, adus acolo de fostul meu coleg de școală Ștefan Niculescu Maier, proaspăt eliberat în decembrie 1989 din domiciliu obligatoriu, după prăbușirea regimului Ceaușescu. El fusese condamnat în iarna lui 1989 împreună cu un grup jurnaliști – Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Anton Uncu – pentru tipărirea unui ziar clandestin împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu.
- articolul continuă mai jos -
România liberă era atunci principalul cotidian al opoziției anti-comuniste, care la apogeu atingea un tiraj de 1,5 milioane de exemplare zilnic. Am avut câteva luni fascinante până la alegerile din 20 mai 1990, când simțeam cum istoria se scrie sub ochii mei.
Am plecat într-un turneu în Canada și Statele Unite chiar în ziua votului. Am aflat de acolo rezultatul votului și de amploarea șocantă a victoriei lui Ion Iliescu și a FSN. M-am întors pe 9 iunie în România după o călătorie de vis, tocmai la timp ca să fiu martor la evenimentele care aveau să arunce România în derizoriu și tragedie (contradicție în termeni?) și să-mi schimbe viața în mod iremediabil.
