O avertizare meteo de cod galben aduce vineri ploi torențiale, descărcări electrice și o răcire accentuată a vremii în mai multe regiuni din țară. Meteorologii spun cât va mai dura acest episod de instabilitate și când revin temperaturile de peste 30 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de averse însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică, valabilă vineri între orele 10:00 și 21:00.
Sunt vizate Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, unde „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…60 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni”.
În aceste zone cantitățile de apă vor ajunge la 20…30 l/mp și izolat vor depăși 40 l/mp, potrivit meteorologilor.
În același interval, este în vigoare și o informare de vânt puternic. „Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea, local în Oltenia, Muntenia și izolat în restul teritoriului, cu rafale, în general, de 40…50 km/h”.









