Avertizari de ploi si vijelii, Foto: Freepik
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de furtuni și vijelii, valabil de duminică de la prânz în mai multe regiuni, unde rafalele de vânt vor atinge 70 km/h.
Meteorologii anunță că duminică, 12 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Meridionali, local în Carpații Orientali și în Munții Banatului, sud-estul Olteniei, Muntenia și vestul Moldovei. În Dobrogea, aceste fenomene se vor manifesta mai ales seara și noaptea.
Avertizarea cod galben este în vigoare de duminică, de la ora 12:00, până luni la ora 02:00.
Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ, în intervalul 12 iulie, ora 12 – 13 iulie, ora 02.00. HARTA ANM






