Proiectul de lege are scopul de a interzice arborarea steagurilor „cu caracter ideologic, partizan sau asociativ” pe orice clădire publică. Steagul național, steagul UE și steagurile oficiale ale instituțiilor sunt exceptate, scriu Politico și Portugal News.

Președintele portughez António José Seguro a blocat miercuri un proiect de lege care vizează interzicerea arborării steagurilor „cu caracter ideologic, partizan sau asociativ” pe clădirile publice.

Șeful statului, un politician de centru-stânga, nu a dezvăluit imediat motivele care au stat la baza deciziei sale de a-și folosi dreptul de veto pentru a bloca propunerea legislativă, scrie Politico.

Președinția portugheză a afirmat că explicația sa a fost transmisă parlamentului țării, care va avea sarcina de a o face publică.

Votat de conservatori și de extrema dreaptă