Tribunalul Militar Bucureşti ar putea pronunţa, joi, sentinţa în primă instanţă în Dosarul ’10 August’, în care foşti şefi ai Jandarmeriei sunt judecaţi pentru reprimarea violentă a manifestanţilor la protestul din august 2018, transmite Agerpres.
La ultimul termen de judecată ar fi trebuit ca instanţa să asculte ultimul cuvânt al inculpaţilor, însă colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul Cătălin Sindile, dar şi avocaţii acestora nu s-au prezentat în sala de judecată, în încercarea de a obţine o amânare a dezbaterilor.
- articolul continuă mai jos -
Singurul prezent dintre foştii şefi ai Jandarmeriei a fost Laurenţiu Cazan, care a declarat că şi acum, la opt ani de la incidentele din Piaţa Victoriei, consideră că a procedat corect.
Procurorul de şedinţă a solicitat aplicarea unor pedepse cu închisoarea pentru cei trei foşti şefi ai Jandarmeriei, cu un spor pentru circumstanţe agravante. Astfel, pentru colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul Cătălin Sindile procurorul a cerut închisoare cu executarea pedepsei, în timp ce pentru Laurenţiu Cazan a fost solicitată o pedeapsă mai blândă, şi anume, închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, având în vedere atitudinea acestuia în timpul procesului – a fost singurul dintre cei trei care a dat o declaraţie în faţa instanţei, dar şi faptul că pentru una dintre infracţiuni a intervenit prescripţia. Faptele s-au prescris în cazul altor şapte jandarmi trimişi în judecată pentru purtare abuzivă.







