Avion F-16E Fighting Falcon al Forțelor Aeriene ale SUA, în timpul unei misiuni de bombardament în Operațiunea Epic Fury, pe 2 aprilie 2026. FOTO: Usaf/U.S. Air / Zuma Press / Profimedia

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri reluarea atacurilor aeriene împotriva Iranului, în urma doborârii unui elicopter american Apache și a întârzierii încheierii unui acord de pace în cadrul negocierilor cu Teheranul, informează agențiile internaționale de presă.

„I-am atacat foarte tare ieri, îi vom ataca din nou foarte tare astăzi (…), reluăm bombardamentele”, a spus Trump, în fața presei, în Biroul Oval.

Reluarea bombardamentelor, chiar de miercuri, după ce noi atacuri au fost deja efectuate de asemenea marți, urmează atât doborârii elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz, cât și evoluției negocierilor pentru un acord de pace cu Teheranul, a argumentat liderul de la Casa Albă, care nu a exclus lovirea unor centrale electrice iraniene, notează Agerpres.

„Avem dreptul să o facem (să atacăm, n.r). Deja știți, ei au doborât (elicopterul Apache, n.r.) o mașină incredibilă, cu adevărat incredibilă. Iar inițial au spus că nu au făcut-o, dar apoi au recunoscut”, a spus el despre elicopterul Apache AH-64, al cărui echipaj format din doi militari a fost salvat.