Statele Unite au lansat în cursul nopții de miercuri spre joi o nouă serie de bombardamente asupra mai multor ținte din Iran, a confirmat armata americană, la câteva ore după ce președintele Donald Trump a promis noi atacuri în cazul în care nu se va ajunge la un acord de pace, scrie Reuters.

„Forțele Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM, n.r.) au lansat astăzi, la ora 17:15 (ora Washingtonului), noi atacuri defensive împotriva mai multor ținte din Iran. Loviturile sunt un răspuns la agresiunea nejustificată și persistentă a Iranului”, a anunțat Comandamentul Central al armatei SUA, într-un comunicat publicat pe rețeaua de socialiare X, precizând că atacurile au început după miezul nopții la Teheran.

U.S. Central Command forces began launching additional self-defense strikes today at 5:15 p.m. ET against multiple targets in Iran at the Commander in Chief’s direction. The strikes are in response to Iran’s unwarranted and continued aggression.— U.S. Central Command (@CENTCOM) June 10, 2026

Comandamentul militar de top al Iranului a răspuns la atacurile SUA, avertizând că va trage asupra oricărei nave care încearcă să treacă prin Strâmtoarea Hormuz, care este în mare parte blocată de luni de zile. Presa iraniană a mai scris că două nave au fost atacate.