Secția pentru Judecători a CSM a adoptat în ședința din 9 iunie o hotărâre ce numără nu mai puțin de 76 de pagini, prin care își propune să apere „independenţa justiţiei în faţa unui atac fără precedent în istoria post-revoluţionară a României”.

Potrivit documentului, atacul ar fi pornit în iulie 2025 (mai exact, când a început să se pună serios problema ajustării pensiilor magistraților) și continuă până în ziua de azi. Așa că Secția pentru Judecători a CSM a hotărât în final să apere independența judecătorilor.

- articolul continuă mai jos -

O bună parte a documentului se constituie într-un veritabil drept la replică întocmit în beneficiul Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de acuzațiile care i s-au adus de-a lungul timpului, privind capturarea sistemului judiciar de către un grup de persoane selectate după principiul loialității față de persoana acesteia.

Din lectura voluminosului document, rezultă că Secția pentru Judecători a CSM și-a fixat de la bun început câteva ținte principale, pe care le consideră responsabile pentru deteriorarea imaginii Justiției din România: premierul Ilie Bolojan, USR, patru ONG-uri (Funky Citizens, ExpertForum, Declic și Corupția Ucide) și două portaluri de presă, G4Media și Recorder. De asemenea, mai sunt indicate ca vinovate numeroase conturi individuale de Facebook.