Liana Nicoleta Arsenie, președintele Curții de Apel București Foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti resping „ca inacceptabile” prevederile proiectului privind salarizarea judecătorilor, susţinând „în integralitate” criticile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Consiliului Superior al Magistraturii. Ei acuză „degradarea constantă a statului de drept”, prin „încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”.

Curtea de Apel București anunță, printr-un comunicat, că 202 din cei 240 de judecători ai acestei instanțe s-au întrunit marți în Adunarea Generală, iar concluziile sunt:

„Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică.

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.