Consiliul Concurentei, Foto: AGERPRES
Instituția a anunțat, miercuri, că a câștigat procesele intentate de două dintre cele 10 bănci amendate, procese care aveau rolul de a bloca finalitatea investigației privind indicele ROBOR, potrivit Consiliului Concurenței. Deciziile instanțelor nu sunt definitive.
„Niciodată în istoria Consiliului Concurenței nu s-a mai întâmplat așa ceva: băncile au încercat, pe toate căile, fie la judecătorie, fie la Curtea de Apel, să blocheze finalizarea investigației. O companie care se consideră nevinovată merge în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția. În acest caz, însă, băncile s-au adresat instanței, cerând suspendarea audierilor, a deliberărilor și a redactării deciziei, cu scopul de a ne împiedica să finalizăm investigația. Ultimul proces s-a judecat luni dimineață, iar instanța a confirmat faptul că demersurile de blocare a procedurilor nu au avut fundament legal”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, citat de Agerpres.
Potrivit comunicatului oficial al autorității de stat, citat de Agerpres, una dintre bănci a intentat proces cerând acces la documente cu caracter protejat, fără a respecta însă procedurile legale aplicabile, și suspendarea organizării ședinței de audieri, demers care ar fi avut ca efect blocarea adoptării unei decizii de către Plenul Consiliului Concurenței.














