Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a comentat luni decizia Consiliului Concurenței de a amenda zece bănci în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, spunând că decizia era „de mult timp așteptată”, transmite MEDIAFAX.
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a vorbit luni, la RFI, despre amenzile date duminică de Consiliul Concurenței mai multor bănci, pentru presupusa manipulare a indicelui ROBOR.
- articolul continuă mai jos -
Acesta a afirmat că o asemenea decizie se impunea.
„Bateți la uși deschise aici, pentru că eu încă din 2019, când am avut și comisia de anchetă pentru manipularea ROBOR, am constatat de atunci că ROBOR-ul este manipulat și am fost cel care am inițiat trecerea la un alt indice, la IRCC, acela care se calculează pe baza tranzacțiilor, nu pe cotații”, a afirmat Zamfir la RFI.












