Şase persoane au fost duse, miercuri, la audieri într-un dosar de delapidare, evaziune fiscală şi spălare a banilor, cu un prejudiciu total de peste 31 de milioane de lei, instrumentat de anchetatorii prahoveni, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în judeţ, în cadrul operaţiunii Jupiter.

- articolul continuă mai jos -

Descinderile au avut loc în municipiile Ploieşti (4) şi Câmpina (1), iar patru femei şi doi bărbaţi au fost duşi la audieri, au menţionat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Percheziţiile domiciliare au ca scop identificarea şi ridicarea de înscrisuri, documente financiar-contabile, medii de stocare a datelor informatice, precum şi a oricăror alte mijloace materiale de probă necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt, documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului cauzat.