Familia Trump a câștigat în jur de 500 de milioane de euro dintr-o afacere cu criptomonede, prin firma co-fondată de Eric și Donald Trump Jr, relatează CNBC.

În august 2025, compania ALT5 Sigma, redenumită AI Financial Corp., a anunțat o operațiune de aproximativ 1,5 miliarde de dolari prin care urma să cumpere și să dețină tokenuri WLFI emise de World Liberty Financial. În paralel, conducerea ALT5 a fost preluată parțial de persoane apropiate proiectului World Liberty: Eric Trump a intrat în consiliul de administrație

- articolul continuă mai jos -

Documentele oficiale, scrie CNBC, indică faptul că familia Trump a fost îndreptățită să primească aproximativ 75% din încasările nete ale vânzărilor de tokenuri cripto, ceea ce echivalează cu un profit direct de aproximativ 500 de milioane de dolari. Mai mult, aceștia dețin participații indirecte semnificative în companie sub formă de acțiuni și opțiuni.

Prețul acțiunilor companiei s-a prăbușit cu peste 90% față de valorile de dinaintea anunțării tranzacției, scăzând de la aproape 9 dolari la doar 66 de cenți.