Statele Unite au adăugat luni gigantul chinez al comerțului electronic Alibaba, furnizorul de servicii de căutare pe internet Baidu și producătorii auto BYD și NIO pe o listă a companiilor despre care consideră că sprijină forțele armate ale Chinei, într-o mișcare care ar putea amplifica tensiunile dintre cele două țări, relatează Reuters.
Actualizarea, așteptată de mult timp, înlocuiește o listă publicată la începutul anului 2025 și vine la mai puțin de o lună după ce președintele Donald Trump s-a întâlnit cu Xi Jinping în timpul unei vizite la Beijing, unde cei doi lideri au menținut un armistițiu fragil în războiul comercial dintre țările pe care le conduc.
Ministerul chinez de Externe a declarat marți că lista este discriminatorie și că „reprimă în mod nerezonabil” companiile chineze, îndemnând Statele Unite să „își corecteze practicile greșite”.
„China va lua măsurile necesare pentru a proteja cu fermitate drepturile și interesele legitime ale companiilor chineze”, le-a spus jurnaliștilor Lin Jian, purtătorul de cuvânt al ministerului, în cadrul unei conferințe de presă.
SUA au retras lista înainte de vizita lui Trump în China











