Autoritățile israeliene sunt implicate direct în atacurile comise de coloniști împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, iar forțele de securitate au oferit protecție acestora, potrivit unui raport publicat marți de Comisia de Anchetă a ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, transmite Mediafax.

Potrivit informațiilor ONU, autoritățile israeliene au facilitat atacurile coloniștilor prin sprijin financiar și militar, relatează Reuters.

- articolul continuă mai jos -

Începând cu anul 2023, atacurile asupra satelor și terenurilor agricole palestiniene au crescut cu 130%.

Documentul susține că forțele de securitate israeliene au însoțit în mod regulat coloniștii și au acționat ca un scut pentru aceștia în timpul actelor de violență.