Analiză a publicației CAPITAL.GR (Grecia), via Rador: România a fost una dintre cele mai stabile și profitabile povești de creștere pentru mediul de afaceri grecesc în Balcani timp de mai bine de un deceniu. O piață care a atras investiții, a consolidat cifre de afaceri și a oferit randamente ridicate aproape permanent. În 2026, pentru prima dată în ani de zile, această imagine pare să se fisureze.
- articolul continuă mai jos -
Trei trimestre consecutive de creștere negativă, inflația de 10,71% – cel mai ridicat nivel din 2023 – și presiunea istorică asupra leului românesc au creat un nou mediu de incertitudine. Contracția de 1,7% a PIB-ului în primul trimestru, scăderea consumului și turbulențele politice care au urmat crizei guvernamentale creează un scenariu economic complex care afectează deja direct activitatea companiilor grecești.
Expunerea Greciei la economia românească este profundă. Cu investiții de 3,8 miliarde de euro, cu aproximativ 2.000 de companii active, cu o cifră de afaceri care se apropie de 6 miliarde de euro și cu peste 20.000 de angajați, prezența capitalului grecesc este una dintre cele mai puternice din țară.
Grupuri precum PPC, Metlen, Gek Terna, Motor Oil, HelleniQ Energy, Copelouzos Group, Viohalco, Intrakat, Intracom, Isomat, Coca-Cola HBC, Hellenic Dairies, Alumil, Plastika Critis și Medical Center, precum și jucători majori din retail precum Fourlis, Jumbo, Sarantis, Skroutz și Fais Group, au deja o amprentă organică pe piața românească. Iar aceasta înseamnă că încetinirea ritmului de creștere trece dincolo de indicatorii macroeconomici, reflectându-se direct în rezultatele din bilanțurile companiilor.













