Poliţiştii din Satu Mare au descoperit şi ridicat peste 500.000 de euro în bancnote contrafăcute, în urma unei acţiuni desfăşurate la sfârşitul săptămânii, doi bărbaţi din Oradea fiind reţinuţi pentru punerea în circulaţie de valori falsificate, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, cei doi suspecţi, în vârstă de 43 şi 44 de ani, au fost prinşi în flagrant duminică, în municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, în bancnote contrafăcute de 500 de euro, precum şi 1.000 de franci elveţieni falşi.

- articolul continuă mai jos -

„La data de 7 iunie, în jurul orei 16:00, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare au prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, doi bărbaţi, de 43 şi 44 de ani, ambii din municipiul Oradea, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, din cupiură de 500 de euro contrafăcuţi, precum şi 1.000 de franci elveţieni contrafăcuţi”, se arată, luni, într-un comunicat transmis de IPJ Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit în autoturismul unuia dintre bărbaţi alte 404.000 de euro, formaţi din bancnote contrafăcute din cupiură de 500 de euro.