Avocat și europarlamentar, Gheorghe Piperea a declarat pentru HotNews.ro că efectele înțelegerii dintre bănci au afectat doar populația, ci și zeci de mii de firme și sute de instituții, unele publice. El dă și exemple.
Zece bănci din România au fost amendate cu 700.000.000 de euro după ce Consiliul Concurenței a stabilit că acestea au manipulat indicele ROBOR.
Care sunt păgubiții, conform lui Piperea.
Gheorghe Piperea a anunțat că încep procesele împotriva băncilor sancționate de Consiliul Concurenței (CC). Întrebat de HotNews cum apreciază amploarea prejudiciului, avocatul a spus că vizați sunt toți cei care au avut credite în lei cu dobânzi variabile din 2022 sau chiar din 2018, anul de la care a pornit investigația CC.
Pe lista păgubiților se află consumatori simpli, firme, dar și primării sau instituții ale statului, susține avocatul.












