Cele mai mari 10 bănci din România au fost sancționate cu 710 milioane de euro de către Consiliul Concurenței, cea mai mare amendă din istoria instituției, pentru că au făcut schimb de informații confidențiale cu scopul de a influența rata ROBOR, cea care decide valoarea ratelor lunare pentru persoanele care au credite cu dobândă variabilă în lei contractate înainte de mai 2019.

Într-un comunicat emis duminică, instituția anunță amendarea a 10 bănci cu sume în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru că și-au coordonat comportamentul în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, încălcând astfel Legea concurenței și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Ancheta Consiliului Concurenței a vizat 11 bănci, dar amenzile au fost aplicate pentru 10 întrucât, între timp, OTP Bank a fost preluată de Banca Transilvania, astfel că aceasta din urmă plătește două amenzi.

Cuantumul acestora este următorul:● Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;● BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;● Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;● Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei;● ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei;● Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;● Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;● CEC Bank SA: 332,98 milioane lei;● UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;● Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;● Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.