Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit vineri despre decizia de a-l desemna pe Eugen Tomac în funcția de premier și ce majoritate parlamentară ar putea susține învestirea unui guvern condus de acesta, șeful statului explicând că discuţiile pe care le-a avut la Cotroceni cu partidele s-au finalizat de principiu cu ideea „să vedem componenţa și programul viitorului cabinet”.

Șeful statului a făcut vineri după-amiază declarații de presă la Tivat, în Muntenegru, după ce a participat la un summit UE – Balcanii de Vest.

Nicușor Dan a fost întrebat ce l-a determinat să îl aleagă pe Eugen Tomac pentru funcția de viitor prim-ministru și de ce un premier politic și nu unul tehnocrat care să alcătuiască un guvern de tehnocraţi

„Contrar aparențelor, politica e o meserie. Adică posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza mizele, capacitatea de interacțiune cu partidele, asta e o meserie care se învață în timp și tocmai de aceea, dat fiind contextul complicat, așa de complicat că am avut o coaliție care s-a destrămat, am considerat că un politician este mai bun decât, să zicem, un economist care nu a avut de-a face cu politicieni tot timpul”, a răspuns Nicușor Dan.

Și de ce tocmai Eugen Tomac? „Cred că din spectrul politic, dată fiind independența lui față de partidele parlamentare, e opțiunea cea mai bună”, a explicat președintele.