De mai multe ori în ultimele săptămâni, președintele Nicușor Dan a lăsat să se înțeleagă că un anunț legat de desemnarea premierului este iminent. Trei surse oficiale spun pentru HotNews că anunțul vine astăzi. Iar alegerea președintelui este neschimbată: europarlamentarul și consilierul său onorific, Eugen Tomac, va primi mandat să formeze un Guvern.

Nicușor Dan este decis să meargă înainte cu Eugen Tomac ca premier. S-a schimbat însă ceva la strategia președintelui, spun surse oficiale pentru HotNews. Acum, el nu mai vrea ca acesta să aibă asigurat o majoritate înainte de anunțul oficial.

Mai exact, spun sursele, Nicușor Dan este așteptat să facă anunțul, chiar dacă discuțiile președintelui cu liderii partidelor din fosta coaliție care au avut loc săptămâna asta nu au deblocat negocierile. Așadar, după nominalizare, Eugen Tomac va trebui să negocieze cu fiecare partid în parte pentru a vedea dacă poate sau nu să strângă o majoritate solidă.

Constituția spune că are la dispoziție 10 zile de la momentul propunerii pentru a creiona programul de guvernare și lista de miniștri.

Tot Constituția spune că „la cel mult 10 zile de la desemnare, are loc votul în Parlament”, adică votul de încredere la care Tomac trebuie să strângă cel puțin 233 de voturi pentru a fi instalat Guvernul pe care îl propune. Matematica parlamenteră este dificilă, în cazul lui.