FIFA a anunțat că protocolul din momentul intonării imnurilor va fi schimbat cu ocazia Campionatului Mondial de fotbal din vara acestui an.
Conform forului mondial, înainte de startul partidelor jucătorii celor două echipe se vor aduna la centrul terenului pentru intonarea imnurilor.
„Cele două echipe se vor aduna în jurul bannerului amplasat în centrul terenului pentru intonarea imnurilor naţionale, astfel încât fiecare dintre jucători – şi nu doar titularii – să poată trăi toată emoţia şi mândria de a-şi reprezenta ţara pe cea mai mare scenă fotbalistică”, transmite FIFA într-un comunicat de presă.
- articolul continuă mai jos -
„Îndreptându-se unii spre ceilalţi în centrul terenului în timpul intonării imnurilor naţionale, jucătorii şi arbitrii vor crea un moment de unitate, mândrie şi emoţie care va aparţine echipelor şi tuturor spectatorilor”, a completat Gianni Infantino, președintele FIFA.










