După ce Ucraina a anunțat că va face din modelul Gripen coloana vertebrală a forțelor sale aeriene, avionul de vânătoare suedez urmează să fie pus în sfârșit la încercare în rolul pentru care a fost conceput: confruntarea cu Rusia, scrie joi Reuters.

Ucraina a alocat 2,5 miliarde de euro, din cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană, ca să cumpere 20 de avioane de vânătoare Gripen E noi și urmează să primească, de asemenea, 16 modele mai vechi donate de Stockholm, aparatele de luptă fiind considerate un nou atu puternic pentru protejarea orașelor ucrainene.

„Avem nevoie de aceste avioane și, pentru noi, aceasta este cu adevărat o nouă pagină pentru Ucraina”, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timp ce semna acordul cu premierul suedez Ulf Kristersson la baza aeriană din Uppsala, săptămâna trecută.

Acordul, care ar putea ajunge la 150 de avioane noi, ar putea face ca avioanele Gripen să se confrunte cu adversarii ruși în decurs de un an, oferind un prim test real de luptă pentru un avion de vânătoare lăudat de mult timp pentru capacitățile lui, dar care nu a fost niciodată testat în războaie de intensitate ridicată.

Modelul Gripen a zburat pentru prima dată în 1988 și a fost vândut unor țări precum Brazilia și Africa de Sud. Acesta a efectuat misiuni de supraveghere și de poliție aeriană, în timp ce avioanele Gripen thailandeze s-au angajat în ciocniri cu forțele cambodgiene.