Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au declanșat astăzi o amplă operațiune pentru destructurarea unei rețele de trafic de droguri care activa în zonele exclusiviste ale Capitalei. Conform unor surse G4Media, traficanții își vindeau marfa în zona Guava, Pescobar si Mon Cher. Au vândut în zona la festivalul Elrow (cel de la Sala Laminor), și la Hotelul Inter.
- articolul continuă mai jos -
În cursul dimineții, autoritățile au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Ilfov și Ialomița. Acțiunea a vizat un grup infracțional organizat specializat în traficul de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive fără drept, transmite DIICOT.
„Începând cu toamna anului 2025, pe raza municipiului București a fost constituită o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, care au desfășurat activități de vânzare de droguri de risc și mare risc, precum și substanțe psihoactive noi, cu incidență sporită în cadrul evenimentelor și petrecerilor din Capitală”, transmite DIICOT.






