Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la antidrog au efectuat, luni, 16 percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice situate în mai multe judeţe ale ţării într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată şi spălare a banilor, informează Agerpres.

S-au făcut percheziţii la Timişoara, Satu Mare, Oradea şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi în judeţele Maramureş şi Mehedinţi.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna septembrie 2023, patru bărbaţi şi o societate comercială cu profil de transport internaţional au constituit un grup infracţional organizat de tip piramidal, la care au aderat ulterior alţi membri, cetăţeni români şi străini, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din procurarea şi transportarea din Spania către diverse state europene a unor cantităţi de ordinul sutelor de kilograme de droguri de risc şi mare risc – rezină de canabis, canabis şi cocaină, prin utilizarea de TIR-uri prevăzute cu compartimente ascunse.

Cum era organizată rețeaua

„La grupul infracţional organizat au aderat alţi zece suspecţi (nouă bărbaţi şi o femeie), precum şi alte patru societăţi comerciale, implicate în circuitul infracţional cu scopul de paravan legal pentru transportul drogurilor, întreaga activitate a grupării de criminalitate organizată fiind sprijinită de către o altă suspectă, partenera de viaţă a unuia dintre lideri”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).