Liderul nord-coreean Kim Jong-un a anunțat că regimul de la Phenian intenționează să își extindă într-un ritm accelerat capacitățile nucleare, potrivit presei de stat nord-coreene, transmite Mediafax.

Declarația a fost făcută în timpul unei vizite la o nouă instalație destinată producerii de materiale nucleare, inaugurată recent de autoritățile nord-coreene, potrivit Le Monde. Agenția oficială KCNA a transmis că Kim a discutat despre un plan pe termen lung care vizează consolidarea forțelor nucleare ale țării și creșterea semnificativă a capacității de producție.

- articolul continuă mai jos -

Liderul nord-coreean a susținut că volumul materialelor nucleare destinate armelor a crescut de peste două ori în ultimii cinci ani. Potrivit acestuia, dezvoltarea programului nuclear va continua în pofida presiunilor externe. Coreea de Nord insistă că statutul său de putere nucleară nu este negociabil și continuă să respingă solicitările Statelor Unite privind renunțarea la arsenalul atomic.

Autoritățile de la Phenian au descris în repetate rânduri dezvoltarea armelor nucleare drept o decizie ireversibilă și o componentă esențială a strategiei de securitate națională. Locația exactă a noii facilități nu a fost dezvăluită. Cu toate acestea, mai mulți experți consideră că este vorba despre o uzină de îmbogățire a uraniului construită la Yongbyon, principalul complex nuclear al țării.