Dacă până nu demult orice relaționare cu sistemul de stat din China era privită cu suspiciuni, în prezent oficialii români nu se mai feresc să răspundă ofertelor de cooperare pe care le primesc de la chinezi, atât pe linie economică, cât și politic și instituțional. Cel mai recent exemplu este al Camerei de Comerț şi Industrie a României (CCIR) care anunță că și-a deschis primul birou de reprezentare externă din istoria instituției, tocmai în Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong.
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanții CCIR au transmis într-un comunicat de presă că acest birou de reprezentare va funcționa „ca punct de contact permanent pentru facilitarea schimburilor economice și educaționale dintre România și China”.
Trebuie subliniat că decizia deschiderii acestui birou în Guangzhou vine după ce președintele CCIR, Mihai Daraban, a plecat vizită în China, unde a avut întâlniri cu reprezentanți de prim rang ai mediului de afaceri chinez, în cadrul misiunii economice organizate de Camera Națională a Chinei. „ În cadrul întâlnirii cu reprezentanții Federației Chineze a Industriei şi Comerțului (ACFIC), organizație dedicată inițiativei private din China, preşedintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „România şi China au un nivel ridicat al schimburilor comerciale, iar prezența semnificativă a companiilor chinezești pe piața noastră demonstrează că România este un loc bun pentru dezvoltarea afacerilor”, se preciza în comunicatul CCIR.














