Gigantul tehnologic american Nvidia analizează piața din România pentru un centru de date și a făcut primul pas, au declarat surse din sectorul energetic, pentru HotNews. Inițiativa uneia dintre cele mai valoroase companii ale lumii a venit după avântul proiectelor de energie regenerabilă care s-au anunțat pentru țara noastră.
Nvidia, companie americană de tehnologie condusă de Jensen Huang, este liderul mondial în infrastructură hardware și software pentru inteligență artificială. Aceasta furnizează procesoare și platforme care stau la baza antrenării și rulării modelelor AI.
Oficiali din conducerea companiei au fost la București, la începutul lunii mai 2026, pentru a participa la o conferință și pentru discuții cu diverși parteneri, potrivit surselor HotNews din energie, la curent cu deplasarea.
Au dorit să se întâlnească și cu prim-ministrul Ilie Bolojan, însă discuțiile nu au avut loc, pentru că exact atunci a picat Guvernul la moțiunea de cenzură.
Aceasta nu este prima oară când o delegație străină găsește ușa închisă la Guvern. În 2018, fostul premier japonez Shinzo Abe, aflat atunci în funcție, nu a putut fi primit de premierul Mihai Tudose, care tocmai demisionase după ce a pierdut sprijinul partidului. Oficialul nipon a vizitat în schimb obiective turistice și a fost primit de președintele de atunci, Klaus Iohannis.









