Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a cerut „corectarea” mai multor aspecte din proiectul legii salarizării. „Cresc foarte mult salariile angajaților din administrația publică locală, în ciuda faptului că noi nu ne-am dorit acest lucru”, a declarat ea miercuri, după discuțiile purtate, în calitate de președintă a Asociației Municipiilor, cu ministrul interimar al Muncii.

„Mie nu îmi convine, ca primar, să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în Primăria Craiova, în condițiile în care până acum ni s-a spus că trebuie să strângem cureaua”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu în cadrul unor declarații de presă.

Ea a precizat că i-a cerut ministrului Dragoș Pîslaru „reintroducerea frânei în salarizarea din administrația publică locală”.

„Ca să fiu mai exactă, până acum, prin legea trecută, prin legea salarizării, nu se putea ca un funcționar dintr-o primărie, de exemplu, sau dintr-un consiliu județean să depășească salariul viceprimarului sau al vicepreședintelui de consiliu județean. Acest lucru a funcționat foarte bine, pentru că, indiferent cât s-ar fi dus sporurile de mult, să zicem, exista această frână”, a explicat primarul Craiovei.

Social-democrata a spus că noul proiect prevede eliminarea acestei frâne.