Un cutremur puternic s-a produs în noaptea de luni spre marți, 2 iunie 2026, în largul coastelor sudice ale Italiei, în zona Mării Tireniene, aproape de Calabria, transmite Mediafax. Seismul a fost raportat inițial cu magnitudinea 6,1 de Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe.

Potrivit datelor seismologice, cutremurul a avut loc la ora locală 00:12 (1:12 ora României) cu epicentrul în zona coastei calabre nord-occidentale, în provincia Cosenza. Hipocentrul a fost localizat la o adâncime foarte mare, de aproximativ 240–253 de kilometri, ceea ce explică faptul că mișcarea seismică a fost simțită pe o arie extinsă.

- articolul continuă mai jos -

Seismul a fost resimțit puternic în Calabria, inclusiv în zona tireniană, dar și în alte regiuni din sudul Italiei. Au fost raportate percepții ale cutremurului în Campania, inclusiv la Napoli și în localități din zona Vezuviului, în Basilicata și Sicilia, până la Palermo.

În mai multe localități, oamenii au ieșit speriați în stradă și au sunat la serviciile de urgență pentru informații. Autoritățile italiene au început verificări în zonele apropiate de epicentru, iar Protecția Civilă a convocat o unitate de criză pentru monitorizarea situației.