Agenți de poliție la castelul Windsor Foto: Maureen McLean / Shutterstock Editorial / Profimedia

Peste 20 de ofițeri de poliție responsabili cu protecția familiei regale britanice au primit atribuții restricționate după ce unii au fost acuzați că au adormit în timpul serviciului la castelul Windsor sau că și-au părăsit posturile, informează poliția din Londra, citată de Reuters.

Un număr de 23 de ofițeri din serviciul însărcinat cu paza familiei regale au primit înștiințări privind comportament inadecvat, iar 21 dintre ei au rămas cu atribuții de serviciu restrânse, în urma unei anchete lansate luna trecută de către poliția metropolitană londoneză.

„Presupusul comportament este sub standardele înalte care se cer de la acești agenți, în deosebi pentru cei cu roluri de protecție în prima linie”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

Scandalul a izbucnit după ce publicația The Sun a scris că unii agenți au fost acuzați că și-au lăsat posturile nesupravegheate la Windsor, una dintre reședințele regelui Charles III, sau chiar că ar fi adormit în timpul serviciului.