Revoluția inteligenței artificiale este de 50 de ori mai amplă decât boom-ul internetului din anii 2000, a declarat luni directorul general al SoftBank, Masayoshi Son, într-un interviu pentru CNBC.

„Cred că este de peste 10 ori, probabil de 50 de ori mai mare decât revoluția dotcom”, a spus Son, aflat la Paris, la o zi după anunțul unei investiții masive a companiei sale în infrastructură de AI în Franța.

- articolul continuă mai jos -

SoftBank Group a anunțat că va investi 75 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligență artificială, într-un proiect considerat cel mai mare angajament al grupului în acest domeniu în Europa.

Planul include construirea unor centre de date AI cu o capacitate totală de 3,1 GW în regiunea Hauts-de-France până în 2031, cu locații vizate în Dunkerque, Bosquel și Bouchain.