Andrius Kubilius (Lituania) este comisarul european pentru Apărare și Spațiu, iar într-un interviu acordat publicației spaniole EL MUNDO, preluat de Rador, avertizează că Rusia s-ar putea pregăti să înceapă un alt război – unul împotriva NATO și UE. El consideră că retragerea Statelor Unite din Alianță „nu ar trebui să fie o surpriză” și susține că acest lucru subliniază necesitatea construirii unei armate europene.
- articolul continuă mai jos -
Reporter: Ați susținut în mai multe rânduri că o armată europeană este necesară, dar săptămâna trecută liderii militari ai NATO și-au exprimat opoziția față de această opțiune. Care este părerea dumneavoastră despre poziția Alianței și de ce o considerați atât de vitală?
Andrius Kubilius: Armata europeană este consecința firească a planurilor Statelor Unite prezentate în Strategia sa Națională de Apărare, în care anunță că vor începe să își reducă prezența pe continentul european. Americanii au puțin sub 80.000 de soldați pe continentul european, care joacă un rol crucial deoarece constituie o armată permanentă și coezivă. O singură unitate cu toate capacitățile de a acționa ca o forță de reacție rapidă și care poate fi desfășurată dintr-o regiune a Europei în alta. Întrebarea este: cum îi înlocuim? Există două răspunsuri posibile. Unul este: nicio problemă, avem 1,5 milioane de soldați în propriile noastre armate și putem, ca un set Lego de 27 de piese, să construim aceeași forță. Însă experții spun că acest lucru nu ar atinge același nivel de capacitate ca actuala forță americană. Celălalt răspuns este crearea unei forțe europene de reacție rapidă ca o singură unitate. Rămâne de văzut ce răspuns vor da liderii europeni.













