Premierul polonez Donald Tusk avertizează că NATO trebuie să ia „în serios” provocările venite din partea Rusiei, după incidentele recente din regiune, inclusiv drona prăbușită în România, transmite Mediafax.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis sâmbătă că statele membre NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârșit, „provocările” venite din partea Rusiei, inclusiv incidentele cum a fost drona prăbușită în România, dar și declarațiile fostului președinte rus Dmitri Medvedev.
- articolul continuă mai jos -
Donald Tusk a făcut referire la mai multe situații recente din regiune și a precizat că tensiunile cresc în mai multe țări din flancul estic al NATO.
„Polonia, statele baltice, acum România. Tot mai multe provocări rusești”, a scris Tusk pe pagina sa de Facebook.












