Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute de fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia „cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi”, a declarat sâmbătă premierul polonez Donald Tusk, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Polonia, statele baltice, acum România. Tot mai multe provocări ruseşti”, a scris Tusk pe Facebook, făcând referire la incidente din acest ţări.

„Ieri (vineri – n.r.), fostul preşedinte al Rusiei (Dmitri Medvedev – n.r.) a declarat că cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi. Toţi cei din NATO ar trebui să ia în serios, în sfârşit, aceste fapte şi vorbe”, a mai spus şeful guvernului de la Varşovia.

Statele Uniunii Europene ar face mai bine să tacă în legătură cu atacul unei drone asupra unui bloc de locuinţe din România, întrucât toate sunt implicate direct în războiul cu Rusia, a declarat vineri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.