Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a achiziţionat 26 microbuze şcolare electrice pentru elevii din judeţ, cu ajutorul unei finanţări primite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmite Agerpres.
Microbuzele sunt destinate transportului elevilor din comune din judeţ, alese după cel mai mare număr de burse sociale acordate.
- articolul continuă mai jos -
„Încheiem astăzi, conform contractului de finanţare, proiectul prin care CJ Iaşi a achiziţionat prin fonduri PNRR, microbuze electrice pentru 26 de şcoli din tot atâtea UAT-uri din judeţ. Am continuat demersurile, chiar şi în cursul zilei de astăzi, pe lângă Ministerul Educaţiei, pentru aprobarea prelungirii cu încă o lună a contractului de finanţare. Procedura de achiziţie pentru alte cinci microbuze este deja finalizată, însă nu putem semna contractul de furnizare în lipsa prelungirii finanţării”, a declarat, vineri, Marius Sorin Dangă, vicepreşedinte al CJ Iaşi.
Licitaţia pentru achiziţia a 26 de microbuze şcolare electrice a fost lansată în februarie 2024, prin platforma SEAP, valoarea estimată a contractului fiind de 31,37 milioane de lei fără TVA. Procedura viza cumpărarea unor microbuze electrice de 16+1 locuri, destinate transportului elevilor din mai multe comune ale judeţului Iaşi.










