Deși zeci de drone rusești i-au invadat spațiul aerian, România nu a reușit să doboare până acum niciuna. Acest lucru se întâmplă și deoarece statul nu dispune de suficiente arme potrivite pentru a contracara acest nou tip de amenințare.
Deși dispune de o flotă de avioane F-16, iar în țară sunt prezente constant aeronave ale aliaților, precum Eurofighter Typhoon, doborârea de drone de dimensiuni mici, care se deplasează cu viteză mică și zboară foarte jos, cu o aeronavă supersonică este foarte dificilă. Mai mult, să tragi cu o rachetă aer-aer de sute de mii sau milioane de dolari împotriva unei drone care costă mii sau zeci de mii de dolari este contraproductiv pe termen mediu și lung, în condițiile în care în lume există o penurie de astfel de arme.
- articolul continuă mai jos -
România a început să folosească recent sistemul anti-dronă Merops, care utilizează drone interceptoare, de producție americană. Nu știm, însă, câte astfel de sisteme sunt utilizate. Merops, fabricat de compania Project Eagle a fostului CEO al Google, Eric Schmidt, are o rată de succes de 95%, în special la interceptarea dronelor de tip Shahed. Sistemul, deja utilizat în Ucraina și în Polonia, include o bază de control la sol, lansatoare și drone de interceptare Surveyor, care pot opera autonom prin intermediul AI și radarului. Testat recent la Capu Midia, sistemul a ratat o dronă chiar în prezența ministrului Apărării, Radu Miruță. Totuși, Merops ar fi capabil să contracareze amenințările cu drone de-a lungul fluviului Dunărea, a spus Miruță. „Merops reduce numărul de scenarii pe care nu le putem gestiona”, a precizat el, potrivit Mediafax.














