„Noi am emis mesaj RO-Alert”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, vineri dimineață, după ce o dronă a lovit un bloc din centrul orașului Galați.
„Era al doilea mesaj care l-am emis în noaptea respectivă, pentru că înainte a fost un mesaj emis pe județul Tulcea. După care s-a emis al doilea mesaj care a inclus Brăila și Galați, la câteva minute înainte de prăbușirea acestei drone asupra blocului respectiv”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Șeful DSU spune că în acest moment pagubele sunt doar materiale: „apartamentul care a fost afectat grav de un incendiu care care a fost stins de pompieri, două case de scări la două blocuri afectate, o casă de lift și cinci autoturisme”.
Arafat precizează că există două persoane rănite ușor, iar acestea au fost asistate la fața locului. De asemenea, el a precizat că locatarii blocului lovit rămân în prezent evacuați până la verificările care se vor face de către autorități.
Totodată, șeful DSU a lansat un avertisment către populație. „Protocoalele de intervenție există, numai că aici singurul lucru care rămâne este ca populația să înțeleagă că mesajele care le dăm sunt necesare. Probabilitatea este mică, dar uitați-vă că se întâmplă. Suntem la doilea incident într-o lună, așa că aceste mesaje trebuie să fie luate în serios”, a declarat el.






