În Irlanda, centrele de date au consumat anul trecut 22% din energia electrică a țării, ceea ce a dus la creșterea facturilor gospodăriilor, potrivit datelor unui raport citat de The Guardian.
Conform acestui raport, cererea de energie a centrelor de date din Irlanda a adăugat sute de euro la facturile de electricitate ale gospodăriilor, un tipar ce s-ar putea repeta în întreaga Europă.
Numărul tot mai mare de centre de date din Irlanda a consumat anul trecut 22% din energia electrică a țării, mai mult decât toate locuințele urbane la un loc, potrivit Oficiului Național de Statistică. Prin comparație, procentul echivalent în Statele Unite și Marea Britanie este de 6%.
Iar aceste centre de date au „scos” 715 milioane de euro din economia irlandeză și au crescut facturile gospodăriilor cu o medie cumulată de 360 de euro între 2015 și 2023, se afirmă în raportul menționat, carea a fost comandat de organizațiile „Friends of the Earth Ireland” și „Beyond Fossil Fuels”.
Documentul susține de asemenea că gospodăriile irlandeze au subvenționat marile companii de tehnologie printr-o „taxă ascunsă pentru centrele de date” inclusă în facturile la electricitate.














